Luni, 3 noiembrie 2025, de la ora 18.00, va avea loc un nou workshop online organizat în cadrul proiectului DreptCompAct, dedicat facilitării colaborării dintre mediul academic și mediul economic real. Evenimentul se adresează studenților Facultății de Științe Juridice și Științe Administrative – Universitatea Spiru Haret, înscriși în proiect, dar și celor interesați să afle mai multe despre aplicarea practică a legislației penale.

Tema întâlnirii este „Aspecte teoretice și practice privind deținerea de droguri pentru consumul propriu și traficul de droguri de risc/mare risc – din perspectiva avocatului”.

Cadrele didactice vor prezenta cadrul legislativ privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, oferind repere teoretice și jurisprudențiale, iar doamna avocat Loredana Mariana Gîrniță – Cabinet Individual de Avocatură Loredana Mariana Gîrniță – va completa cu o abordare practică, ilustrată prin exemple și studii de caz din activitatea de avocat.

În cadrul evenimentului se va discuta despre:

  • Cadrului legislativ privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri;
  • Diferențierea între deținerea pentru consum propriu și traficul de droguri de risc/mare risc;
  • Studii de caz - activitate practică interactivă.

Workshopul urmărește dezvoltarea competențelor juridice practice și consolidarea legăturii dintre educația universitară și realitatea profesională, contribuind la formarea unor absolvenți pregătiți pentru cerințele actuale ale pieței juridice.

Vă invităm să participați la acest workshop interactiv pentru a înțelege mai bine cum se îmbină teoria cu practica și pentru a vă conecta cu profesioniști din domeniul juridic.


Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro

 

© 2025 DreptCompAct - Toate drepturile rezervate

Politica de confidențialitate